Cauți o aplicație care scrie după dictare?
Ai nevoie de o aplicație care îți transformă vocea în text?
În acest articol găsești cele mai bune aplicații de transcriere voce / audio în text pentru telefon Android.
Cuprins
Write by voice – Voice typing, speech to text
Write by voice este o aplicație pentru Android capabilă să scrie un text după dictare automat: practic vorbești și aplicația transformă cuvintele în text.
Aplicația folosește serviciul de recunoaștere vocală de la Google (dacă nu îl aveți, îl va instala pe telefon).
Pornind de la acest serviciu, aplicația permite transcrierea unei conversații, care apoi poate fi trimisă către orice altă aplicație, cum ar fi mesaj, e-mail, word processor sau altele.
Aplicația este ideală pentru cine trimite multe mesaje SMS și email-uri, astfel nu trebuie să tastezi sute sau mii de caractere ori de câte ori trimiți un mesaj.
Calitatea recunoașterii este foarte bună. Este adevărat că în unele (rare) ocazii se fac greșeli, totuși calitatea transcrierii este cu siguranță remarcabilă.
Aplicația poate fi folosită și în modul offline, dar în acest caz va trebui instalat un pachet de limbă suplimentar.
Din păcate, dacă nu vorbești puțin peste o secundă, aplicația se întrerupe și trebuie să reiei manual transcrierea; acest lucru nu depinde de aplicația în sine, ci de serviciul de recunoaștere vocală de la Google.
Aplicația Write by voice poate fi descărcată gratuit de pe Magazin Play.
Transcriere live
Transcriere live este o aplicație dezvoltată de Google pentru dispozitivele Android care transcrie automat tot ce ”aude”.
Cu alte cuvinte, vorbești sau lași pe altcineva să vorbească, iar această aplicație convertește automat ceea ce poate ”auzi” în text.
Calitatea recunoașterii vocale este bună, iar aplicația încearcă automat să înțeleagă ce limbă vorbiți; conversațiile sunt salvate local pe telefon și șterse automat după trei zile.
Dacă conversația este plină de termeni tehnici, atunci recunoașterea vocală este dificilă; este totuși posibil să ”înveți” aplicația cu acești termeni introducând manual cuvintele pe care le folosești cel mai mult.
Textele care au fost transcrise nu pot fi exportate direct, dar pot fi copiate și lipite (copy/paste) manual în orice altă aplicație.
Din păcate, acest lucru nu este foarte practic, însă este singura cale de a salva transcrierile.
Dacă dorești să instalezi aplicația Transcriere live apasă pe acest link.
Voice Notes – Speech to text
O altă aplicație care scrie după dictare pentru Android este Voice Notes – Speech to text.
Dacă ai mâinile ocupate sau pur și simplu nu dorești să tastezi pe tastatură, poți să folosești această aplicație care va converti rapid vorbirea în text și va salva rezultatul.
Pentru a converti vocea în text, Voice Notes folosește serviciul Google de recunoaștere a vorbirii.
Prin urmare, aplicația Google trebuie să fie instalată pentru ca intrarea vocală să funcționeze.
Ca să instalezi aplicația pe telefon apasă pe acest link.