Alternative Magazin Play pentru instalare aplicații Android fără cont Google.
Când decideți să instalați un joc sau o aplicație pe un telefon Android, primul lucru pe care îl faceți este să lansați Magazin Play, nu?
Magazinul Google Play este, fără îndoială, cel mai bine furnizat depozit de aplicații Android, în prezent sunt disponibile peste 2,7 milioane de aplicații, dar trebuie să știți că nu este singura sursă de unde puteți să descărcați aplicații și jocuri pentru Android.
Există numeroase alternative pentru Magazin Play de unde puteți să instalați jocuri și aplicații gratis fără să aveți cont Google.
Desigur, utilizarea Magazinului Play pentru instalarea aplicațiilor pe telefon are avantaje, în primul rând faptul că toate aplicațiile publicate trebuie să îndeplinească un anumit tip de cerințe și, prin urmare, sunt sau ar trebui să fie aproape întotdeauna complet sigure pentru telefon sau tabletă.
Cu toate acestea, știm că Magazin Play are punctele sale slabe. Din păcate, s-au găsit numeroase aplicații care conțineau malware, unele descărcate chiar de sute de mii de ori, de aceea este recomandat să instalați un antivirus bun pe dispozitiv, chiar dacă utilizați doar Magazin Play ca să instalați jocuri și aplicații pe telefon.
Dacă doriți să instalați un antivirus citiți articolul: Antivirus Android gratuit.
Înainte să vedeți care sunt cele mai bune alternative la Magazin Play, trebuie să știți că Google nu permite să instalați prin intermediul Magazinului Play aceste depozite alternative de aplicații Android.
Ca să le instalați pe dispozitiv, trebuie să activați opțiunea de instalare aplicații din surse necunoscute, apoi să descărcați fișierul magazinului dorit în format APK și să instalați manual magazinul.
Procedura este simplă și foarte asemănătoare cu instalarea programelor (.exe) pe calculatoare cu Windows.
Iată care sunt cele mai bune alternative pentru Magazin Google Play în 2023 de unde puteți să descărcați jocuri și aplicații Android gratis fără cont Google.
Cuprins
F-Droid, un magazin cu aplicații Android gratis și open source
F-Droid este o platformă gratuită și open source dedicată utilizatorilor Android. Din păcate, însă, nu veți găsi unele aplicații cunoscute, cum ar fi WhatsApp, Facebook și Threema, de exemplu.
Dar fiți siguri, F-Droid va reuși să vă uimească cu niște alternative pe care cu greu le veți găsi în altă parte.
Pe F-Droid toate aplicațiile sunt gratuite, open source și pot fi descărcate anonim, deoarece nu este necesară înregistrarea sau cont Google.
F-Droid funcționează datorită donațiilor și nu oferă recenzii sau comentarii din partea utilizatorilor.
Pe de altă parte, însă, oferă aplicații gratuite cu software open source (FOSS), ceea ce înseamnă că oricine le poate folosi sau le poate copia în mod liber.
Prin urmare, în acest sens, nu poate fi definit în mod corespunzător ca o alternativă la Magazin Play.
În orice caz, este un magazin alternativ excelent de unde puteți instala gratis jocuri și aplicații Android, a cărui securitate este garantată de operatorii care verifică și protejează codul sursă al aplicațiilor împotriva programelor malware.
Ca să descărcați F-Droid APK accesați site-ul oficial.
Aptoide, un magazin cu numeroase aplicații Android gratuite
Una dintre cele mai sofisticate alternative la Magazin Play este Aptoide.
Caracterizat printr-o interfață modernă și intuitivă, care nu diferă foarte mult de cea a Magazinului Google Play, Aptoide pune la dispoziție sute de mii de aplicații gratis, dar în ceea ce privește securitatea cam lasă de dorit.
Printre avantajele oferite de Aptoide se numără actualizările, care sunt mult mai rapide decât cele ale Magazinului Google Play.
Prin această platformă vă puteți actualiza aplicațiile vechi sau le puteți înlocui cu altele noi. Catalogul oferă multe titluri, dar nu toate sunt de calitate.
Ca să descărcați Aptoide APK și să instalați acest magazin de aplicații gratis pe telefon accesați site-ul oficial.
APKUpdater, magazin alternativ care oferă cele mai rapide actualizări
Scopul magazinului APKUpdater este foarte simplu: să fie primul în distribuția actualizărilor.
Vreți să testați noile funcții WhatsApp înaintea prietenilor voștri?
UPKUpdater este serviciul potrivit pentru voi, deoarece vă informează de îndată ce este disponibilă o nouă actualizare.
Noile versiuni de aplicații și jocuri sunt descărcate de la APKMirror, APKPure sau prin Evozi (prin Google Play Store).
Toate aceste platforme se bucură de performanțe bune, în ciuda faptului că nu pot fi considerate la fel de sigure ca Magazin Play și F-Droid.
Interfața grafică este frumoasă și intuitivă, imediat se înțelege cum se utilizează, dar un punct negativ este prezența reclamelor.
Ca să instalați APKUpdater pe telefon sau tabletă Android apăsați pe acest link și apoi pentru download apăsați pe link-ul de lângă ”Latest version”.
Uptodown, una dintre cele mai bune alternative Magazin Play
Cu peste 90 de milioane de utilizatori lunar, Uptodown este o alternativă interesantă și sigură pentru Magazinul Google Play.
Numărul oficial de aplicații Android este de 30.000 pe care le puteți descărca și instala gratis pe telefon cu doar câteva apăsări.
Pe Uptodown nu veți găsi aplicații Android cu plată. Motivul? Platforma nu oferă un sistem de plată. Aceasta înseamnă că nici plățile în aplicație nu sunt permise.
În general, platforma este bine ordonată și securizată (pe lângă sistemul de verificare automată, echipa editorială verifică manual calitatea aplicațiilor).
Comparativ cu APKUpdater sau Aptoide, actualizările sunt mai lente.
Uptodown se poate descărca pe dispozitiv de la acest link.
Amazon Appstore: aplicații și jocuri Android pentru toate gusturile
Amazon oferă un foarte interesant magazin alternativ la Google Play, care oferă numeroase aplicații și jocuri Android gratuite.
Ați înțeles bine, de pe Amazon Appstore veți putea descărca complet gratuit unele aplicații care pe Magazin Play sunt contra cost (vieți, niveluri și upgrade-uri incluse) sau veți economisi până la 30% pentru unele aplicații.
În prezent sunt disponibile aproape 500.000 de aplicații pentru Android (sursă).
Pentru a putea folosi aplicația Amazon Appstore, veți avea nevoie de un cont Amazon, dar dacă nu aveți, îl puteți crea în doar câteva secunde. Acest cont, apoi, îl puteți utiliza și să faceți cumpărături pe Amazon.
Aplicația este ușor de utilizat și intuitivă, nu veți avea nicio problemă să găsiți și să descărcați aplicațiile sau jocurile preferate.
Pentru a descărca și instala Amazon Appstore pe telefon sau tabletă Android trebuie doar să accesați site-ul oficial făcând click aici, introduceți adresa de e-mail și descărcați aplicația folosind linkul pe care îl veți primi prin e-mail.
Huawei AppGallery, alternativa Magazin Play pentru dispozitive Huawei și nu numai
Huawei AppGallery este magazinul oficial de aplicații pentru dispozitivele cu sistemul de operare Android produse de compania Huawei.
Chiar dacă acest magazin de aplicații există din 2018, nu a fost prea cunoscut până când SUA a trecut pe lista neagră Huawei și compania Google a fost nevoită să întrerupă colaborarea cu gigantul chinez.
Din acest motiv, pe noile terminale Huawei și Honor nu găsiți Magazin Play (sau alte aplicații Google), astfel, AppGallery a devenit singurul magazin de aplicații pe dispozitive bazate pe HMS (Huawei Mobile Services este alternativa Huawei la Google Mobile Services).
Aplicația Huawei AppGallery este preinstalată pe dispozitivele Huawei noi, dar dacă doriți să încercați acest magazin de aplicații se poate instala foarte ușor pe orice dispozitiv cu Android.
În prezent Huawei AppGallery are peste un milion de aplicații listate la nivel mondial, dar puteți să găsiți și numeroase aplicații locale, cum ar fi OLX, AntenaPlay, My Vodafone etc.
Ca să instalați Huawei AppGallery pe telefon trebuie să descărcați fișierul APK de pe site-ul oficial, deci apăsați pe butonul roșu pe care scrie ”Instalează acum”, apoi începeți instalarea manuală.
O să primiți mai multe avertizări de securitate din partea sistemului înainte de descărcare și în timpul instalării, deci acceptați să instalați oricum.
Folosirea este simplă, după instalare deschideți aplicația și navigați prin categorii. Când găsiți ceva ce vă interesează trebuie doar să apăsați pe butonul de instalare.
Câteva sfaturi privind securitatea telefonului dacă folosiți alternative Magazin Play
Instalarea unei soluții de securitate mobilă, cum ar fi un antivirus sau un firewall, poate ajuta la detectarea și blocarea malware-ului sau a altor tipuri de atacuri cibernetice.
În plus, acestea pot oferi caracteristici suplimentare, cum ar fi protecția împotriva pierderii sau furtului de dispozitiv.
Descărcarea aplicațiilor doar din surse de încredere poate ajuta la prevenirea descărcării de aplicații malware sau compromise.
Magazinul F-Droid, de exemplu, verifică în mod sistematic codul sursă al aplicațiilor pentru a se asigura că acestea nu conțin malware sau alte vulnerabilități.
Verificarea aplicațiilor înainte de a fi instalate poate ajuta la detectarea de malware sau vulnerabilități.
De exemplu, utilizatorii pot utiliza instrumente de analiză a codului sursă sau de scanare a malware pentru a verifica aplicațiile înainte de a le instala.
Dezactivarea opțiunii de instalare automată pentru aplicații din surse necunoscute poate ajuta la prevenirea instalării de aplicații malware sau compromise fără aprobarea utilizatorului.
Activarea setărilor de securitate precum verificarea parolei sau biometrica pentru acces la aplicații sau conturi poate ajuta la prevenirea accesului neautorizat la informațiile personale sau conturile utilizatorului.
Folosirea parolelor sigure și nefolosirea aceleiași parole pentru mai multe conturi sau aplicații poate ajuta la prevenirea accesului neautorizat la conturile utilizatorului.
Instalarea doar a aplicatiilor de la dezvoltatori de încredere poate ajuta la prevenirea instalării de aplicații malware sau compromise.
Fiți atenți la cererile de permisiuni ale aplicațiilor. Dacă o aplicație cere acces la informații sau funcții necesare pentru funcționarea sa, este probabil ok. Dacă cere acces la informații sau funcții nerelevante pentru funcționare, este mai bine să nu o instalați.
Actualizarea regulată a aplicațiilor poate ajuta la beneficia de cele mai recente patch-uri de securitate, care pot repara vulnerabilități cunoscute și îmbunătăți protecția împotriva atacurilor cibernetice. Este important să activați opțiunea de actualizare automată pentru aplicațiile instalate, sau să verificați regulat pentru actualizări disponibile.
Făcând backup regulat al datelor importante, utilizatorul poate proteja informațiile sale personale împotriva pierderii sau afectării în cazul unei probleme de securitate sau eroare. Acest lucru poate fi realizat prin utilizarea unui serviciu de backup în cloud sau prin conectarea telefonului la un computer pentru a copia fișierele importante.
Este important să rețineți că aceste sfaturi sunt doar o parte dintr-un efort continuu de a menține securitatea telefonului dvs. și să fiți conștienți de riscurile asociate cu utilizarea unor magazine alternative Google Play.
Este recomandat să monitorizați continuu securitatea telefonului și să luați măsuri imediate în cazul în care observați orice comportament neobișnuit sau suspicios.