Aplicații de făcut bani reali pe telefon care plătesc pe PayPal sau Revolut

Vrei să câștigi niște bani rapid, dar nu știi care sunt cele mai bune aplicații de făcut bani reali pe telefon în 2024?

Ai încercat mai multe aplicații care te plătesc, dar ai rămas dezamăgit pentru că ți-ai dat seama că doar pierdeai timpul și nu câștigai mai nimic?

În acest articol găsești o listă cu cele mai bune platforme și aplicații de câștigat bani pe telefon, multe dintre ele plătesc prin PayPal, Revolut sau cont bancar, astfel, aceste aplicații, îți permit să-ți mărești veniturile fără prea mare efort.

Înainte să citești despre cele mai bune aplicații care te plătesc bani reali, trebuie făcută o premisă: dacă ești în căutarea unei aplicații de câștigat sute de euro pe lună, te informez că momentan nu există nimic de acest fel.

Dacă efectuezi o căutare pe Magazin Play, vei găsi zeci și zeci de aplicații care îți promit că o să câștigi bani online cu ușurință, cu titluri și sloganuri foarte atrăgătoare.

În schimb, realitatea este foarte diferită.

Multe dintre aceste aplicații de făcut bani plătesc sume ridicole, altele acordă diverse tipuri de credite (monede virtuale, cupoane, bonuri de cumpărături etc.), iar altele (majoritatea, din păcate) sunt doar o mare pierdere de timp.

Totuși, unele aplicații de făcut bani pe telefon se deosebesc și chiar îți permit să câștigi bani reali fără prea mare dificultate.

Evident nu o să câștigi cifre astronomice. Este vorba de sume de bani modeste.

Dar, dacă folosești mai multe dintre aceste aplicații de făcut bani, poți avea un venit suplimentar. Ceea ce nu prisosește niciodată.

Hai să vedem care sunt cele mai bune aplicații de făcut bani pe telefon Android și iPhone în 2024.

Aplicații de făcut bani rapid pe telefon

Iată câteva aplicații cu care poți face niște bani online rapid și simplu.

Revolut, câștigă bani gratis învățând despre crypto și invitând prietenii să folosească aplicația

Revolut este o aplicație fintech de digital banking din Marea Britanie, care îți pune la dispoziție un cont curent gratuit asociat unui card de debit Visa, Mastercard sau Maestro, cu ajutorul căruia poți face cumpărături online, transferuri de bani, investiții și multe altele într-un mod simplu și ușor.

Cu Revolut poți face bani în trei feluri: participi la lecții despre criptomonede, cashback și invitând alte persoane să folosească aplicația.

Metoda 1

Revolut a introdus de curând un program de educare în domeniul crypto.

În acest mod, dacă participi la aceste cursuri și răspunzi corect la întrebări, primești criptomonede gratis pe care le poți vinde rapid în cadrul aplicației.

Practic, deschizi aplicația, accesezi secțiunea ”Criptomonede” și derulezi în jos până la ”Învață”.

Te uiți la lecții, apoi rezolvi testele și primești gratuit criptomonede.

În acest moment (19.11.2024) sunt șapte cursuri, astfel poți câștiga rapid criptomonede în valoare de aproximativ 50 de lei.

Câștigă bani gratis Revolut
Revolut Bani Gratis

Apoi, dacă dorești, poți să schimbi rapid criptomonedele în lei în cadrul aplicației și să cheltui banii așa cum vrei.

Metoda 2

Cu opțiunea cashback poți să primești înapoi un procent din ceea ce cheltui plătind cu cardul Revolut.

Poți să cumperi de pe diferite magazine online sau poți să rezervi camere de hotel dacă vrei să pleci în vacanță.

Mai multe detalii despre cashback găsești pe site-ul Revolut.

Metoda 3

O altă metodă să faci bani cu Revolut este să recomanzi prietenilor tăi să folosească aplicația.

Trebuie să citești foarte bine condițiile, deseori pe cine inviți trebuie să-și adauge bani în cont, să comande un card fizic Revolut și să facă cel puțin 3 cumpărături cu cardul.

Banii pe care îi primești pentru fiecare persoană invitată variază între 150 și chiar 1000 de lei (în funcție de perioadă), deci merită efortul.

Ca să instalezi Revolut pe telefon Android sau iPhone accesează site-ul oficial și apasă pe ”Descarcă aplicația”.

Coinbase, una dintre cele mai bune aplicații de făcut bani din criptomonede

În lista cu aplicații de făcut bani pe telefon nu putea să lipsească Coinbase, unul dintre cele mai mari exchange-uri de criptomonede din lume.

Pe lângă faptul că poți tranzacționa criptomonede la un preț foarte bun, ca să faci niște bani rapid poți să participi la lecții despre crypto.

Este foarte asemănător cu ceea ce oferă Revolut, adică participi la lecții, înveți și câștigi criptomonede gratis.

Ca să particip la lecții apasă pe meniul din stânga sus și apoi accesează ”Learning rewards”.

În acest moment (26.10.2022) sunt disponibile 5 lecții despre diferite criptomonede, care, în total, plătesc aproximativ 20€.

După ce urmărești lecțiile și răspunzi corect la întrebări, ești recompensat cu o anumită cantitate de criptomonede.

Lecțiile sunt foarte ușoare, în mai puțin de 10 minute le poți rezolva pe toate.

Criptomonedele primite drept recompensă le poți vinde rapid în cadrul aplicației, iar banii obținuți îi poți transfera pe card sau cont bancar.

Totul fără nicio depunere de bani și fără nicio altă obligație.

Trebuie menționat că platforma Coinbase are niște comisioane pentru tranzacții destul de mari, astfel, din cei 20 de euro primiți, eu am mai rămas cu 14 euro după ce am vândut criptomonedele, dar e bine și așa văzând că am câștigat banii gratis și rapid.

Transferul banilor este instant dacă alegi să primești banii pe card Visa.

Dacă nu ai nevoie de bani urgent poți să mai aștepți cu vânzarea criptomonedelor, poate le mai crește prețul.

Mai precizez că după ce deschizi un cont pe Coinbase trebuie să-ți verifici identitatea cu un document valabil și ca să-ți poată verifica adresa trebuie să ai la îndemână o factură de la utilități sau un extras de cont bancar.

Verificarea este rapidă, dacă ai la îndemână documentul (pașaport sau carte de identitate sau permis de conducere) și factura de la utilități, în mai puțin de 10 minute se face verificarea identității.

Ca să instalezi aplicația Coinbase accesează acest link.

Platforme de făcut bani online din sondaje plătite

O metodă de a face bani online rapid și simplu este participarea la sondaje plătite.

Ca să câștigi cât mai mulți bani din sondaje te sfătuiesc să te înscrii pe mai multe platforme.

Iată care sunt cele mai bune platforme de făcut bani online din sondaje.

Marketagent, câștigă bani din sondaje

Marketagent este o altă aplicație de făcut bani rapid pe telefon, care plătește dacă participi la sondaje de opinie.

Pentru fiecare participare la sondaje primești puncte bonus pe care le poți schimba în bani reali sau poți cumpăra produse de la partenerii Marketagent.

Retragerea banilor se poate face după ce atingi pragul minim de 10 euro.

Sondajele sunt destul de numeroase și apar altele noi destul de des, în acest mod atingi rapid pragul minim de 10 euro.

Ca să instalezi aplicația Marketagent pe telefon cu Android accesează acest link. Pentru iPhone apasă aici.

MOBROG, aplicație care plătește bani reali din sondaje

MOBROG este o aplicație care plătește bani reali pentru participarea la sondaje de opinie.

Câștigi euro pentru fiecare sondaj terminat, iar banii pot fi retrași într-un cont Paypal dacă depășești pragul minim de 5 euro.

Sondajele la care poți participa sunt foarte multe, în acest mod poți să treci rapid de pragul minim de plată de 5 euro, dar ca să primești constant invitații este foarte important să completezi cât mai detaliat profilul tău.

Deseori, chiar dacă primești o invitație să participi la un sondaj, după primele întrebări o să primești răspunsul că nu te califici pentru acel sondaj.

Pentru fiecare sondaj la care nu te-ai calificat o să primești un bilet de loterie gratuit, în acest mod participi la o loterie în care doi câștigători vor primi un voucher de 100 de euro.

Atenție: ca să participi la loterie trebuie să activezi biletele primite intrând la Profil -> Loterie.

Ca să instalezi aplicația MOBROG pe telefon Android accesează acest link de pe Magazin Play.

Daedalus Online, aplicația care te plătește pentru sondaje

aplicația care te plătește Daedalus Online
Câștigă bani din sondaje.

Daedalus Online este o aplicație care te plătește bani reali pentru sondaje și opinii.

Sondajele pot aborda teme precum lansări de produse, testarea de produse noi, măsurarea satisfacției clienților asupra unui serviciu, testarea de reclame tv și multe altele.

În funcție de dificultatea și lungimea sondajului vei primi puncte, care apoi pot fi transformate în bani reali.

Pragul minim ca să transformi punctele în bani este de 1000 de puncte, care corespund sumei de 10 euro.

Plata se face doar prin transfer bancar în jurul datei de 15, dacă în luna precedentă ai câștigat cel puțin 10 euro..

Ca să instalezi aplicația Daedalus Online pe telefon Android apasă pe acest link.

TGM Panel, platformă de făcut bani online din sondaje plătite

O altă platformă de făcut bani online din sondaje este TGM Panel România.

Ca și la celelalte platforme de sondaje prezentate mai sus, pentru fiecare sondaj completat primești bani (euro) în funcție de durata sondajului.

Recompensele pornesc de la 0,10€ pentru sondaje de 1-2 minute și pot ajunge la 1,30€ pentru sondajele de până la 30 de minute.

Plata se face prin cont PayPal după ce ați depășit suma minimă de plată de 10 euro.

Pentru înscriere și participare la sondaje online plătite accesați site-ul oficial aici.

Streetbees, una dintre cele mai bune aplicații de făcut bani din sondaje

Este o platformă de făcut bani online, care, după ce îți creezi un cont, te plătește ca să participi la sondaje.

Sondajele sunt foarte diferite, dar ca să primești constant invitații să participi este foarte important să completezi cât mai detaliat profilul tău.

În plus, pe lângă sondaje plătite, aplicația Streetbees oferă și posibilitatea să duci la bun sfârșit misiuni simple, cum ar fi să fotografiezi produse într-un magazin.

Plata se face doar prin PayPal după ce depășești suma de 10 euro.

Aplicația Streetbees este disponibilă pentru Android (descarcă de aici) și pentru iPhone (descarcă de aici).

Aplicații care te plătesc ca să îndeplinești misiuni

Iată câteva aplicații care te plătesc bani reali dacă îndeplinești diferite misiuni.

BeMyEye, o aplicație care te plătește bani reali pentru misiuni simple

BeMyEye este o aplicație de câștigat bani reali completând mici misiuni în orașul vostru.

În prezent, această aplicație este folosită de mai mult de 2.000.000 de oameni pentru a câștiga bani în plus.

Cum funcționează BeMyEye?

După ce aplicația este instalată pe telefon, tot ce trebuie să faci este să rezervi misiunea de care ești cel mai interesat și să mergi acolo pentru a o finaliza.

Puteți să căutați misiuni pe o rază de maxim 50 de kilometri, deci utilizatorii care locuiesc în orașe mari sunt mai avantajați pentru că pot găsi mai ușor misiuni de îndeplinit.

Misiunile pe care trebuie să le îndepliniți sunt de diferite tipuri.

Vi se poate cere să mergeți la un magazin, să faceți câteva poze și să discutați cu vânzătorul.

În alte misiuni poate va trebui să mergeți la un supermarket în căutarea unui anumit produs (exemplu în poza de mai jos).

Aplicații de făcut bani pe telefon
Aplicații de făcut bani pe telefon.

De asemenea, se poate întâmpla ca aplicația să vă solicite să participați la un test sau sondaj online.

În orice caz, va trebui să răspundeți la câteva întrebări rapide pentru a finaliza misiunea.

Odată aprobată misiunea ta, suma de bani va fi creditată în contul tău.

Când ajungeți la 10 euro puteți solicita plata care poate fi făcută în contul bancar sau pe PayPal.

Aceasta este cu siguranță una dintre cele mai bune aplicații de făcut bani pe telefon Android și iPhone.

Pe Magazin Play, recenziile utilizatorilor din România sunt aproape toate pozitive.

Dacă doriți să câștigați bani repede în plus, sfatul meu este să o încercați imediat.

Ca să instalați aplicația BeMyEye pe telefon accesează acest link și acceptă invitația mea și primiți 1 euro bonus.

Aplicații de făcut bani vânzând produse și servicii digitale

Iată câteva platforme unde poți vinde produse digitale sau diferite servicii online.

Fiverr, marketplace unde poți vinde servicii digitale

În această listă cu aplicații de făcut bani, nu poate să lipsească cea mai mare piață de servicii freelance din lume: Fiverr.

Vrei să câștigi niște bani online rapid lucrând de acasă ca scriitor de articole, traducător, designer grafic sau programator?

În acest caz, poți să te înscrii gratuit pe Fiverr și poți oferi serviciile tale contra cost direct de acasă.

După ce descarci și instalezi aplicația, poți să-ți faci un cont gratuit și să creezi primul tău ”Gig”, adică serviciul digital pe care dorești să-l vinzi.

Este foarte util de știut că Fiverr aplică un comision de 20% pentru fiecare Gig vândut și că plata se face după 14 zile de la livrarea comenzii.

Ca să instalezi Fiverr pe telefon accesează acest link.

Upwork, una dintre cele mai bune platforme de făcut bani online

Upwork este o altă platformă de făcut bani online unde îți poți vinde serviciile.

Pe Upwork poți vinde servicii de programare, design web, traduceri, scriere de conținut și multe altele.

Comisionul perceput pentru fiecare serviciu vândut este de 20%, dar dacă suma obținută de la un client este mai mare de 500$, comisionul se reduce la 10%.

Platforma oferă numeroase posibilități de retragere a banilor cîștigați, cum ar fi prin PayPal, Payoneer, transfer bancar sau debit direct.

Ca să îți faci cont pe platforma Upwork accesează site-ul web aici sau instalează aplicația pentru Android de aici sau pentru iPhone de aici.

Etsy, cea mai mare platformă de vândut lucruri handmade și nu numai

Etsy este una dintre cele mai mari platforme de comerț online din lume. Cu peste cinci milioane de vânzători care deservesc aproape 90 de milioane de cumpărători activi, îți oferă șansa de a transforma un hobby într-o afacere cu normă întreagă.

Este un spațiu unde micii antreprenori își pot găsi clienții ideali. Milioane de oameni caută obiecte artizanale, bijuterii lucrate manual și opere de artă, cu scopul clar de a cumpăra dacă găsesc ceea ce își doresc.

Înscrierea este gratuită, dar plătești 20 de cenți când adaugi produsele pe care dorești să le vinzi și mai plătești un mic procent când vinzi produsele.

Ce poți vinde pe Etsy ca să faci bani online?

La început pe Etsy se putea vinde doar produse create manual, produse vintage și materiale pentru producția produselor handmade.

În timp, platforma Etsy a adăugat noi categorii de produse digitale, cum ar fi cursuri, tutoriale, artă digitală și multe altele.

Deci nu este nevoie să știi să croșetezi sau să realizezi obiecte handmade ca să vinzi pe Etsy.

Aplicații care te plătesc să mergi pe jos sau să faci activitate fizică

Iată cele mai bune aplicații care te plătesc ca să faci activitate fizică.

Sweatcoin, aplicația care te plătește să mergi pe jos

Aplicația care te plătește să mergi

Încep această listă cu aplicații de făcut bani cu Sweatcoin, o aplicație pentru Android și iOS care te plătește ca să faci activitate fizică.

Fiecare pas făcut, alergare sau mers pe jos, este contorizat de aplicație și îți permite să colectezi monede (Sweatcoin), care pot fi apoi schimbate cu premii.

În plus, aplicația oferă zilnic recompense dacă te uiți la publicitate. Recompensele pot fi de la 0,1 până la 1000 de Sweatcoin.

O caracteristică interesantă este ”Daily 2x Boost”. Practic, 20 de minute pe zi poți să dublezi monedele pe care le câștigi mergând.

Premiile care pot fi schimbate cu monede Sweatcoin sunt diferite, de exemplu poți cumpăra aplicații, jocuri, cursuri sau poți avea reduceri la unele produse fizice sau digitale.

Există și o versiune ”Premium” care, dacă plătești un abonament, îți permite să cumperi produse mai de valoare, să primești vouchere pentru eBay, Amazon sau alte magazine online.

Ca să instalezi Sweatcoin pe telefon Android sau iPhone apasă aici și acceptă invitația mea.

Important: în septembrie 2022 Sweatcoin a lansat propria criptomonedă numită SWEAT.

Dacă instalezi și aplicația SWEAT Wallet, făcând mișcare poți să câștigi criptomonede SWEAT pe apoi care le poți vinde pe un exchange crypto, cum ar fi Kucoin sau OKX.

În acest moment (30.09.2022) moneda SWEAT valorează aproximativ 0,03€, dar poate pe viitor prețul va mai crește.

Aplicația SWEAT Wallet poate fi instalată pe telefon cu Android de pe Google Play și pe iPhone de pe App Store.

Aplicații de făcut bani din vânzarea pozelor

Dacă ești pasionat de fotografie și faci multe poze, poți să câștigi bani din vânzarea acestora.

Iată care sunt cele mai bune aplicații de făcut bani din vânzarea pozelor.

EyeEm, una dintre cele mai bune aplicații de făcut bani din vânzarea pozelor tale

EyeEm este una dintre cele mai bune aplicații de făcut bani vânzând fotografiile tale.

Această aplicație are peste 10.000.000 de instalări și vă permite să vă alăturați unei comunități de 20 de milioane de fotografi din întreaga lume.

Fotografiile voastre vor fi distribuite pe magazinul EyeEM și în alte site-uri celebre precum Getty Images, unde, în cazul vânzării, veți primi un comision egal cu 50% din costul fotografiei.

Tehnologia folosită permite acestei aplicații să identifice cele mai bune fotografii și să le ofere vizibilitate maximă.

Dacă faci fotografii de calitate, este foarte probabil să le poți vinde înaintea celorlalți.

Lucrul interesant este că fotografiile voastre pot fi vizualizate și achiziționate în întreaga lume.

După instalarea aplicației, vă puteți înregistra prin intermediul contului Google, Facebook sau e-mail.

Apoi vi se vor solicita datele personale și când terminați veți putea începe să vindeți fotografii imediat.

Plățile se fac pe contul PayPal.

Ca să încercați aplicația EyeEm pe telefon Android o puteți descărca de pe Magazin Play apăsând pe acest link. Pentru iPhone apăsați aici.

Dreamstime, una dintre cele mai bune aplicații de făcut bani din vânzarea fotografiilor

O altă aplicație de făcut bani vânzând fotografiile tale este pusă la dispoziție de Dreamstime, unul dintre cele mai mari depozite de fotografii.

Prin vânzarea fotografiilor cu Dreamstime, poți câștiga până la 12 USD pentru fiecare fotografie vândută.

Aplicația îți permite, de asemenea, să faci și să salvezi fotografii direct în ea, chiar și fără o conexiune la internet.

Odată restabilită conexiunea, aplicația poate sincroniza automat fotografiile cu contul tău de pe Dreamstime, astfel le face imediat disponibile pentru vânzare.

Dreamstime oferă, de asemenea, un serviciu numit Keymasters Program, care îi ajută pe cei mai buni fotografi să câștige mai mult cu fotografiile lor.

Dacă vrei să încerci aplicația Dreamstime pe Android apasă pe acest link. Pentru iPhone apasă aici.

Shutterstock Contributor, faci bani online din vânzarea fotografiilor

Shutterstock Contributor este o platformă care îți permite să câștigi bani în plus prin vânzarea de fotografii sau să faci poze la cerere.

Aplicația este disponibilă gratis pentru Android și iOS, dar poate fi folosită și cu ajutorul unui browser web de pe calculator.

După ce îți creezi un cont pe platformă poți să încarci fotografiile pe care dorești să le pui la vânzare.

Este foarte important să alegi categoria corectă și să adaugi cuvinte cheie care vor ajuta potențiali cumpărători să găsească fotografia ta.

Toate pozele vor fi revizionate și, dacă sunt în conformitate cu standardele comunității, vor fi adăugate pe cel mai mare și mai folosit marketplace de fotografii.

Banii rezultați din vânzarea fotografiilor pot fi retrași după ce depășești pragul minim de 35 de dolari.

Ca să instalezi aplicația Shutterstock Contributor pe telefon Android apasă aici, pentru iPhone aici, iar pentru versiunea web accesează acest link.

Jocuri care te plătesc în bani reali 2024

Iată câteva aplicații care te plătesc să te joci pe telefon.

Big Time Cash, aplicația care te plătește ca să te joci

Big Time Cash este o aplicație care te plătește să te joci.

Aplicația pune la dispoziție numeroase jocuri, dar la început o să te poți juca cu doar câteva dintre ele.

Pe măsură ce înaintezi în nivel se vor debloca tot mai multe jocuri.

Să câștigi bani cu Big Time Cash este foarte simplu: trebuie să te joci și să încerci să obții un punctaj cât mai mare.

Cu cât punctajul este mai mare cu atât vei primi mai multe bilete (ticket).

Când ajungi la un anumit număr de bilete, acestea se pot converti în bani reali, de exemplu 10.000 de bilete sunt 0,10$.

Când ajungi la 10$ poți să ceri plata în contul PayPal.

O dată la 2 zile aproximativ (de multe ori zilnic) se face o loterie și se alege un bilet câștigător.

Ca să participi la această loterie nu trebuie să faci nimic, trebuie doar să ai bilete disponibile în contul tău.

Deci este de preferat să nu schimbi imediat biletele pe bani reali pentru că dacă ai mai multe bilete disponibile în cont, șansele să fie extras câștigător un bilet de-al tău cresc.

La început biletele se câștigă mult mai ușor pentru că sunt oferite numeroase bonusuri.

Mai încolo va fi mult mai dificil să acumulezi bilete, dacă între timp nu vei deveni un adevărat expert în cel puțin unul dintre jocurile puse la dispoziție de aplicație.

Bineînțeles, Big Time probabil nu îți permite să te îmbogățești, dar cu siguranță îți permite să câștigi niște bani, punând în valoare pasiunea pentru jocuri.

Ca să instalezi Big Time Cash pe telefon Android apasă aici. Pentru iPhone accesează acest link.

Cash’em All – Play & Win, o altă aplicație care te plătește să te joci

O altă aplicație care plătește să te joci pe telefon Android este Cash’em All – Play & Win.

Aplicația este disponibilă doar pentru Android și pune la dispoziție numeroase jocuri diferite, cum ar fi jocuri de acțiune. strategie, puzzle, arcade și multe altele.

Folosirea aplicației este foarte simplă: descarcă și instalează aplicația de pe Google Play, creează un cont cu Google sau Facebook, acordă permisiunile necesare și imediat o să vezi jocurile disponibile.

Fiecare joc oferă o sumă de monede pentru instalare și primul minut de joc.

Apoi, după ce trec primele 60 de secunde de joc, începe un nou timer care poate fi mai lung sau mai scurt, iar monedele câștigate pot fi mai multe sau mai puține.

Rămâne la alegerea ta dacă vrei să continui să te joci sau încerci alt joc.

În secțiunea ”My Apps” poți să vezi toate jocurile pe care le-ai instalat și câte monede ai câștigat cu fiecare joc.

Dacă accesezi secțiunea ”Payouts” poți să ceri plata prin PayPal, dacă ai colectat minimul necesar de monede.

Aplicația spune că efectuează plata în maxim 7 zile lucrătoare, dar au fost cazuri când banii au ajuns în contul PayPal în 24 de ore.

Poți să mai câștigi 100 de monede pentru fiecare prieten invitat să folosească aplicația și, în plus, vei câștiga 25% din monedele pe care le câștigă prietenii tăi.

Ca să instalezi aplicația Cash’em All – Play & Win pe telefon Android apasă pe acest link.

Earn Money: Get Paid Get Cash, una dintre cele mai bune aplicații de făcut bani pe telefon de acasă

Earn Money este o aplicație de câștigat bani reali pe telefon prin finalizarea unor activităților simple din cadrul aplicației. Puteți viziona videoclipuri, completa chestionare simple, să testați diferite servicii, să testați jocuri sau pur și simplu să vă dați părerea.

Cum funcționează Earn Money? După ce aplicația este instalată pe telefon sau tabletă, tot ce trebuie să faceți este să finalizați sarcinile care vi se vor cere. Puteți face totul de acasă.

Prin finalizarea sarcinilor, câștigați puncte pe care apoi le puteți transforma în bani și puteți solicita plata în contul PayPal.

Pentru a utiliza această aplicație de făcut bani pe telefon, există câteva reguli pe care va trebui să le respectați, altfel riscați blocarea contului:

  • Nu puteți crea mai mult de un cont
  • Nu falsificați adresa dvs. IP
  • Nu schimbați ID-ul dispozitivului Android
  • Nu faceți spam cu ajutorul codului dvs. de identificare

Dacă încălcați chiar și una dintre aceste reguli, Earn Money vă va suspenda contul și nu veți mai putea câștiga bani.

În prezent, această aplicație de câștigat bani cu telefonul are peste 1.000.000 de instalări și mai mult de 223.000 de recenzii, cu un scor pozitiv de 4,8 stele din 5.

Ca să instalați această aplicație pe telefon Android de pe Magazin Play accesați acest link.

Câștigă bani vizionând video și reclame

Te întrebi dacă există aplicații care te plătesc ca să te uiți la reclame și videoclipuri?

Răspunsul este da, dar nu te aștepta la câștiguri mari.

Este vorba de câțiva cenți pe sesiune, deci va trebui să investești mult timp (pe care probabil l-ai putea petrece mai eficient).

Dacă totuși vrei să încerci, îți prezint mai jos câteva aplicații care – cel puțin la momentul scrierii acestui text – par a fi de încredere și chiar plătesc utilizatorii (în viitor, din păcate nimeni nu poate ști dacă vor rămâne la fel de încredere, lucrurile se schimbă repede în aceste domenii).

Givvy Videos

Este o platformă care îți permite să câștigi bani vizionând videoclipuri, ascultând muzică și uitându-te la reclame.

Prin urmare, dacă cauți o aplicație de făcut bani vizionând videoclipuri, Givvy Videos ar putea fi soluția ideală.

În interiorul aplicației poți viziona videoclipuri și poți asculta muzica preferată doar după ce te uiți la o reclamă publicitară, care apare pe ecran la un moment dat.

Uitându-te la reclame, pe lângă faptul că poți viziona videoclipuri și poți asculta muzică gratuit, poți acumula o serie de credite care se adună în portofelul virtual pus la dispoziția ta de aplicație.

Pentru fiecare videoclip și pentru fiecare melodie redată, aplicația îți prezintă o reclamă publicitară, pe care dacă o vizionezi îți permite să câștigi credite care pot fi ulterior convertite în bani, prin diferitele modalități puse la dispoziție de Givvy.

Aplicația Givvy o poți descărca și instala gratuit pe telefon de pe Google Play sau de pe App Store (pentru iPhone).

JustPlay

Este o aplicație care îți permite să câștigi bani uitându-te pur și simplu la reclame și jucându-te cu jocurile puse la dispoziție de platformă.

Odată ce ai deschis aplicația pe dispozitivul tău, poți vedea o serie de jocuri care îți sunt propuse, pe care le poți juca odată ce le instalezi.

Pentru a putea juca efectiv aceste jocuri și pentru a le instala pe dispozitiv, trebuie însă să te uiți la o serie de reclame video pentru fiecare dintre ele.

Vizionarea reclamei publicitare, pe lângă faptul că îți permite accesul la jocul preferat, îți permite să obții monede care se adaugă în soldul tău din aplicație.

În plus, poți acumula și mai multe monede uitându-te direct la reclame video, chiar dacă nu te joci cu jocurile oferite.

Odată ce ai atins obiectivul indicat și odată ce ai acumulat suficiente monede, poți încasa bani reali sau poți converti monedele în vouchere cadou pe care le poți folosi pentru cumpărături.

Aplicația JustPlay este disponibilă doar pe Android și o poți descărca gratuit de pe Google Play.

49 de comentarii la „Aplicații de făcut bani reali pe telefon care plătesc pe PayPal sau Revolut”

  1. BeMyEye este utila, daca ai timp se merita sa indeplinesti misiuni și plateste cu adevarat. Eu am primit dupa 2 zile peste 20 misiuni. Stau in Bucuresti. Recomand sa incercati, este chiar distractiv.

    Răspunde
  2. Nu recomand Dreamstime, am pierdut doar timpul să fac și să încarc poze. Într-un an am vândut doar 2poze și am în cont 0,18$. Ca să scoți banii trebuie să ajungi la minim 100$. Pierdere de timp.

    Răspunde
  3. Cu aplicațiile de vânzare poze nu faci bani sau îi faci foarte greu.

    Ai cumva vreo informație despre exchangeul unde va fi listat sweat?

    Răspunde
  4. Salut am făcut cont prin link-ul tău la Sweatcoin dar spune-mi te rog cum pot retrage în PayPal nu îmi apare nicăieri sau poate am înțeles eu rău din descrierea ta și nu se poate

    Răspunde
  5. Salut, poți te rog să-mi spui cum pot trimite criptomoneda sweat pe un exchange? Pe FTX am eu cont. Văd că pot trimite sweat doar altui utilizator nu și unei adrese de pe exchange.

    Răspunde
    • Salut, trebuie să faci copy/paste la adresa pe care ți-o dă exchange-ul (FTX în cazul tău) în câmpul unde scrie ”username o address” apoi apasă pe tastatură pictograma de căutare (lupa). Dacă adresa e valabilă îți dă cu verde și poți continua transferul. Eu am trimis de probă pe Kucoin 50 de sweat și au ajuns în câteva secunde.

      Răspunde
  6. La aplicatiile care platesc ca sa participi la sondaje trebuie mentionat si TGM Panel. Sunt seriosi si platesc cand ai cel putin 3 euro in cont pe Paypal.

    Răspunde
  7. MOBROG este o aplicație grozavă pentru a câștiga bani făcând sondaje online. Mă surprinde mereu cât de des primesc invitații la sondaje și cât de plătite sunt acestea.

    Răspunde
  8. Am încercat mai multe aplicații de făcut bani, dar Sweatcoin este cea care mi-a atras cel mai mult atenția. Nu doar că mă motivează să fac mișcare zilnică, dar și să economisesc bani pentru cumpărături viitoare.

    Răspunde
  9. Folosesc aplicația Revolut de ceva timp dar n-am prea butonat opțiunile. Am fost surprins să descopăr că oferă bani gratis doar pentru a răspunde la întrebări despre criptomonede.
    Mersi pentru pont.

    Răspunde
  10. Am testat platformele de sondaje și chiar plătesc. Mai daug și TGM Panel România și exprim.ro. Jocurile cate te plătesc sunt doar pierdere de timp.

    Răspunde
  11. Dar eu nu vreau plata in cont paypal,,,am obs ca toate depind de cont paypal .Direct in card revolut nu merg platile ?Sau alte jocuri de acest gen cu plata in relvolut va rog.

    Răspunde
    • Bună, multe dintre aplicațiile de făcut bani din acest articol plătesc prin transfer bancar, astfel poți să primești banii și pe Revolut. În momentul în care ceri banii furnizează IBAN-ul contului tău Revolut. În orice caz, transferul banilor din contul PayPal în contul tău bancar este gratuit. Dacă vrei să transferi instant banii din PayPal pe un card Visa plătești un mic comision de transfer.

      Răspunde
    • Bună, mai întâi trebuie să adaugi IBAN-ul contului Revolut pentru transferuri internaționale (cel care începe cu LT) în PayPal la ”Portofel” -> ”Asociază un cont bancar”.

      Să nu adaugi IBAN-ul cu RO pentru că acela este doar pentru transferuri de bani în România.

      Banii de la PayPal vin dintr-o bancă din Luxemburg, deci internațional.

      După ai asocial contul Revolut, transferă banii din PayPal pe Revolut tot din ”Portofel” apăsând pe ”Transferă bani”.

      Nu contează dacă transferi din contul PayPal lire sterline, dolari sau euro, Revolut îți creează automat cont în valuta în care faci transferul, apoi poți să schimbi tu rapid valuta în lei.

      Răspunde
  12. Nu vreau sa fac cont pe toate site-urile de sondaje platite, poti sa-mi spui doua pe care sa le folosesc? Doua care platesc cel mai repede? de preferat plata prin PayPal.

    Răspunde
    • Bună, recomand MOBROG (plătește rapid prin PayPal când ajungi la 5 euro) și Daedalus, care plătește doar prin cont bancar după ce ajungi la 10 euro. Recomand Daedalus, deși nu plătește prin PayPal, pentru că are cele mai multe sondaje, deci 10 euro îi faci ușor și destul de rapid.

      Răspunde
  13. Bună, îmi spune-ți și mie,cum trag bani de pe jocuri play, pină acum nu am primit nimic, am PayPal,am și Master Card,cred că sunt toate minciuni, trebuie să mă abonez??? să cumpăr??? PayPal mi a dat 0,01 cent. Bani sint in Master Card. Mulțumesc

    Răspunde
  14. Nu recomand platforma Daedalusonline.eu. M-am înscris în octombrie, am primit sondaje până am ajuns la 960 de puncte, adică 9,60 euro. Toată luna decembrie am primit doar un sondaj. Ciudat că nu mai trimit sondaje când îmi mai trebuie doar 40 de puncte să cer prima plată. Neserioși, cred că e țeapă. Am pierdut doar timpul cu sondajele de la Daedalus Online.

    Răspunde
    • Bună, eu nu am avut astfel de probleme. Adevărul e că eu m-am înscris mai mult ca să văd cum funcționează platforma, astfel încât să pot scrie din proprie experiență. Deși am răspuns destul de rar la invitații, am făcut și peste 10 euro într-o lună. Părerea mea e că în perioada asta a sărbătorilor sunt mai puține sondaje. Sigur după sărbători o să primești invitații să participi la sondaje.

      Răspunde
  15. Buna, m-am inscris pe Mobrog, dar ori de cate ori imi trimite invitatia sa particip la sondaje, cand accesez linkul din email imi spune ca nu sunt sondaje disponibile. Initial am crezut ca accesez linkurile din invitatii prea tarziu si s-au ocupat locurile, dar am intrat si după 2 minute de cand am primit emailul cu invitatia si tot acelasi răspuns, că nu sunt sondaje disponibile. A mai patit asa ceva cineva?

    Răspunde

Lasă un comentariu