Aplicații de numărat pașii: instalează cel mai bun pedometru pentru telefon Android

Vrei să știi care sunt cele mai bune aplicații de numărat pașii care îți transformă telefonul într-un adevărat pedometru (contor de pași)?

Pe Google Play sunt numeroase aplicații care numără pașii, unele mai simple și ușor de folosit, altele mai complexe, care, pe lângă opțiunea contor de pași, arată și câte calorii ai consumat, distanța parcursă mergând sau alergând și multe altele.

În acest articol găsești cele mai bune aplicații de numărat pașii gratis pentru Android, astfel poți să o alegi pe cea care o consideri cea mai bună și mai utilă.

Cele mai bune aplicații de numărat pașii pentru Android

Iată 3 aplicații de numărat pașii pe care le consider cele mai bune.

1. Aplicație de numărat pașii gratuită Google Fit

Inițial, aplicația Google Fit era doar un simplu contor de pași, dar, în timp, a devenit un instrument de monitorizare a mișcării fizice.

Google Fit, în timp ce rulează în fundal pe mobil, monitorizează toate mișcările făcute în timpul zilei, mersul pe jos, alergarea și mersul cu bicicleta.

La prima pornire, se stabilește imediat un obiectiv zilnic sub formă de minute de mișcare și puncte cardio.

Obiectivele prestabilite de mișcare și activitate fizică (care pot fi modificate) se bazează pe sfatul American Heart Association și al Organizației Mondiale a Sănătății.

Punctele cardio se câștigă atunci când mergi repede și scopul este să mergi repede sau să alerg cel puțin 30 de minute în fiecare zi, 5 zile pe săptămână.

Folosirea este foarte ușoară: tot ce trebuie să faci pentru a folosi Google Fit este să instalezi aplicația pe telefon, să o conectezi la contul tău Google și nimic altceva.

Google Fit folosește senzori din telefon pentru a urmări activitățile zilnice, pașii și minutele petrecute mergând.

Poți deschide apoi aplicația la sfârșitul zilei pentru a vedea cât de mult ai mers și cât de mult ar fi trebuit să te miști pentru a îndeplini obiectivul minim al fiecărei zile.

În plus, Google Fit poate primi și date de la alte aplicații conectate, cum ar fi Sleep Cycle, Nike Run Club, Headspace și multe altele, pentru a avea mai multe date precum numărul de pași, caloriile consumate și kilometri parcurși pe jos.

Ca să instalezi aplicația Google Fit pe telefon accesează această adresă de pe Magazin Google Play.

Citește și: Aplicații de alergat.

2. Aplicația Contor de Pași – Pedometru

Aplicația Contor de Pași – Pedometru este o altă aplicație care numără pașii, ușor de utilizat și cu o interfață grafică frumoasă și intuitivă.

Această aplicație poate utiliza doar senzorul de mișcare încorporat în telefon, fără să folosească GPS-ul, în acest mod se poate economisi bateria.

Utilizarea este simplă: după ce descarci și instalezi aplicația pe telefon, trebuie să adaugi câteva date despre tine, cum ar fi vârsta, greutatea, înălțimea etc.

Toate aceste date vor fi folosite de aplicație să calculeze distanța parcursă pe jos și caloriile consumate.

Înainte să porniți la plimbare, deschideți aplicația pe telefon și apăsați pe pictograma start. Aplicația va începe să contorizeze pașii, chiar dacă ecranul este blocat.

În secțiunea Raport” găsești rapoarte grafice, în acest fel poți monitorizezi datele referitoare mersului sau alergării. Poți verifica activitatea fizică din ultimele 24 de ore, ultimele 7 zile sau ultima lună.

Ca să instalezi pe telefon această aplicație de numărat pașii și caloriile accesează Magazin Play aici.

Citește și: Aplicații de slăbit.

3. Aplicație Pedometru

Pedometru este o altă aplicație gratuită care numără pașii, înregistrează caloriile consumate, durata deplasării și distanța parcursă pe jos.

Aplicația nu necesită înregistrare, dar la prima utilizare trebuie să introduci anumite date despre tine pentru că acestea vor fi utilizate de aplicație pentru a calcula mai bine distanța parcursă și caloriile consumate.

Nici acestă aplicație nu utilizează GPS-ul, deci nu va consuma bateria când o vei utiliza.

Interfașa grafică este modernă, oferă grafice detaliate pentru ultimele 24 de ore, ultima săptămână sau lună, astfel poți să monitorizezi constant distanța parcursă și caloriile consumate.

Aplicația pune la dispoziție și un reglaj pentru sensibilitate, astfel, dacă vezi că nu contorizează corect pașii, poți face ca pedometrul să contorizeze mai exact pașii și distanța parcursă pe jos.

Pentru instalare accesează Magazin Google Play la această adresă.

Citește și: Aplicații pentru bicicliști.

Alte aplicații de numărat pașii bune și gratuite

Iată alte câteva aplicații gratuite care numără pașii pe care le poți lua în considerare.

Zombies, Run!

Este o aplicație foarte populară și originală, care face foarte distractiv mersul pe jos sau alergatul.

Acest Pedometru este un joc de alergare captivant care te obligă să alergi atunci când este indicată prezența zombilor.

Dacă încetinești sau te oprești în timpul unei sesiuni, vei auzi țipete de zombi care se apropie din ce în ce mai mult tine până când ești prins.

Aplicația se poate descărca gratuit de pe Google Play.

Adidas Runtastic

Runtastic de la Adidas este una dintre cele mai populare aplicații de fitness care funcționează ca pedometru.

Runtastic nu numai că numără pașii, ci afișează și alte informații, cum ar fi caloriile consumate, media zilnică, timpul de activitate și multe alte statistici.

Se integrează cu Google Fit pentru a păstra datele în timp și îți permite să setezi obiective zilnice minime.

Poți instala aplicația Adidas Runstatic gratuit de pe Google Play.

Activity Tracker

Activity Tracker este o aplicație pedometru cu o interfață modernă și foarte bine organizată, care oferă grafice detaliate ca să vezi câți pași faci în fiecare zi, săptămână sau lună.

Aplicația Activity Tracker poate fi integrată cu Google Fit, astfel se obțin date mai precise și nu are nevoie de GPS ca să funcționeze.

Ca să descarci aplicația Activity Tracker pe telefon Android accesează acest link de pe Magazin Play.

Pedometru – Contor de pași

Cu peste 50 de milioane de descărcări și un scor de 4,9 din peste 900 de mii de recenzii, Pedometru – Contor de pași (multe dintre aceste aplicații se numesc la fel) este o altă aplicație pe care o recomand.

Este o aplicație simplă de folosit pentru a număra pașii, caloriile consumate, distanța și viteza în timp ce mergeți pe jos.

După ce apăsați butonul „Start”, tot ce trebuie să faceți este să țineți telefonul în mod obișnuit și să mergeți, iar aplicația va înregistra automat pașii chiar și atunci când este în buzunar sau în geantă.

Toate informațiile pot fi văzute pe un grafic oricând și toate funcțiile sunt complet gratuite.

Aplicația Pedometru – Contor de pași este un instrument eficient pentru a-ți monitoriza activitatea fizică și pentru a-ți atinge obiectivele de fitness.

Pentru descărcare și instalare pe telefon accesați această adresă de pe Google Play.

Lasă un comentariu