Cele mai bune aplicații de editat poze gratis pentru Android și iOS

Cele mai bune aplicații de editat poze gratis pentru Android și iOS în 2022.

În ultimi ani, tehnologia din sectorul mobil a făcut pași de gigant transformând telefoanele în adevărate aparate de fotografiat, capabile să realizeze fotografii de calitate în orice condiții.

Cu toate acestea, dacă dorești să-ți transformi pozele făcute cu telefonul în mici capodopere, poți să folosești unele aplicații de editat poze gratuite, care te pot ajuta să le faci mai atractive și să capteze atenția prietenilor sau urmăritorilor pe rețelele de socializare.

În acest articol am selectat cele mai bune aplicații gratuite de editare poze pentru Android și iOS.

Cele mai bune aplicații de editat poze gratis

Iată 5 aplicații gratuite pe care le recomand pentru editare poze pe telefon.

Pixlr

Încep această listă cu aplicații de modificat poze gratis cu Pixlr. Este o aplicație plină de funcții interesante, de filtre și instrumente de editat poze capabile să satisfacă pe oricine.

Există, de asemenea, posibilitatea de a adăuga borduri, rame și elemente grafice pe fotografii și de a crea colaje foto.

Te întrebi cum să folosești aplicația Pixlr? Îți voi explica imediat!

După ce ați instalat și pornit aplicația vă veți afla în fața editorului Pixlr cu o serie de pictograme plasate în partea centrală a ecranului: camera, photos și collage.

Dacă atingeți camera, puteți să faceți o poză cu telefonul, care apoi o puteți edita cu ajutorul aplicației.

Dacă atingeți photos, accesați pozele de pe telefon, de unde apoi puteți să alegeți poza pe care doriți să o modificați.

Dacă atingeți collage, cu pozele salvate pe telefon puteți să faceți un colaj de poze, adică să uniți mai multe poze într-una singură.

După ce ați ales poza sau ați făcut o poză cu Pixlr, ca s-o editați trebuie să alegeți din meniul de jos seria de instrumente de care aveți nevoie.

Aveți la dispoziție 5 serii de instrumente, de exemplu atingând prima pictogramă din meniul de joc puteți să accesați instrumentele de editat precum decupare (crop), rotire (rotate), eliminarea ochilor roșii și alte instrumente utile.

Atingând ultima pictogramă din meniul de jos puteți să adăugați scris pe poze.

Odată ce toate modificările au fost finalizate, puteți salva rezultatul final obținut prin simpla atingere a butonului din dreapta sus, done.

Apoi, selectați opțiunile pentru a salva fotografia editată pe telefon sau puteți să o distribuiți direct online, alegând unul dintre serviciile acceptate (Instagram, Facebook, Twitter, etc.).

Aplicația Pixlr este disponibilă pentru Android și iOS.

Citește și: Aplicații de editat video.

Adobe Photoshop Mix

După cum se înțelege deja din titlu, Adobe Photoshop Mix este o aplicație de editat poze dezvoltată de către compania Adobe, care dezvoltă și celebrul program de modificat poze Photoshop.

Adobe Photoshop Mix permite să editați imaginile pe mai multe straturi, să decupați pozele, să le corectați sau să combinați mai multe poze între ele.

Cum se folosește Adobe Photoshop Mix? Explic imediat.

Mai întâi descărcați și instalați aplicația de pe Magazin Play sau App Store.

După ce instalați aplicația și o deschideți, trebuie să vă creați un cont Adobe.

Dacă aveți deja unul vă autentificați cu datele voastre, dacă nu aveți un cont puteți să creați unul rapid utilizând datele Facebook sau Google.

Primul lucru pe care o să-l vedeți după ce vă autentificați este un tutorial care vă arată cum funcționează aplicația.

Dacă nu doriți să vedeți tutorialul, puteți să începeți rapid să editați o poză apăsând pe pictograma cu + din dreapta jos.

După ce apăsați pe +, aplicația vă întreabă de unde să importe poza pe care doriți să o modificați. Puteți să alegeți o poză salvată pe telefon, cloud sau să faceți una cu camera foto.

Alegeți poza pe care doriți să o modificați și dacă doriți să decupați o parte din poză apăsați pe Crop, alegeți dimensiunile trăgând de marginile pozei și când vreți să o decupați apăsați pe pictograma ✔ (bifat) din partea dreaptă jos a ecranului.

Dacă apăsați pe Adjust, puteți să corectați poza, de exemplu să corectați luminozitatea, contrastul, temperatura sau claritatea.

Opțiunea Looks vă pune la dispoziție câteva filtre fotografice. Alegeți filtrul care vă place și când sunteți mulțumiți de rezultat apăsați pe pictograma ✔ (bifat) ca să salvați.

Ca să folosiți celelalte opțiuni, de exemplu să combinați 2 poze, citiți acest tutorial pe site-ul oficial Adobe.

Adobe Photoshop Mix este disponibil pentru Android și iOS.

Citește și: Aplicații de făcut video din poze cu muzică.

Snapseed

Snapseed este o aplicație gratuită de editare poze, dezvoltată de Google, care oferă o mulțime de funcții și opțiuni într-o interfață grafică intuitivă.

Așa cum te poți aștepta de la o asemenea aplicație, Snapseed pune la dispoziție diferite filtre prestabilite, astfel, cu o simplă atingere, poți să îmbunătățești aspectul fotografiei rapid și simplu.

Cu toate acestea, spre deosebire de majoritatea aplicațiilor de editat poze, Snapseed permite să personalizezi filtrele sau chiar să creezi unul de la zero.

Pe lângă filtrele fotografice, pe care le găsești în secțiunea ”Aspect”, Snapseed oferă toate instrumentele clasice de editare poze, cum ar fi decupare, redimensionare, rotire, adăugare de scris, vinietă, corectarea contrastului și multe altele.

Un instrument foarte util, pe care fotografii îl folosesc deseori, este ”Încețoșare”, care îți permite să estompezi fundalul și să focalizezi subiectul din prim-plan.

Aplicația salvează istoricul modificărilor efectuate pe poze, astfel, dacă nu ești mulțumit de rezultat, le poți anula și poți reveni oricând la versiunea originală.

Aplicația Snapseed este în totalitate gratuită, adică nu sunt achiziții în aplicație și nu există o versiune superioară contra cost. Este și fără reclame de publicitate în interfață.

Ca să descarci și să instalezi Snapseed pe telefon Android accesează acest link de pe Magazin Google Play. Pentru instalare pe iPhone/iPad accesează App Store aici.

Photoshop Express

Aplicația Photoshop Express, dezvoltată de compania Adobe, este o aplicație de editat poze gratuită, potrivită pentru cei care doresc o gamă largă de instrumente avansate de editare foto.

În ciuda faptului că aplicația oferă foarte multe funcții avansate, este foarte intuitivă și simplu de utilizat.

Înainte de a putea folosi Adobe Photoshop Express, va trebui să creezi un cont gratuit Adobe ID și trebuie precizat că unele opțiuni sunt disponibile doar contra cost.

În Adobe Photoshop Express găsești toate instrumentele esențiale: decupare, corectarea ochilor roșii, luminozitate, contrast, saturație, filtre, rame, scris pe poze și așa mai departe.

Cea mai interesantă caracteristică a sa este însă selecția de filtre inteligente, care corectează automat cele mai frecvente erori, cum ar fi temperatura culorii și problemele de expunere.

Când ai terminat de editat fotografia, poți să o salvezi pe dispozitiv sau să o distribui direct în aplicațiile de socializare.

Ca să instalezi aplicația Photoshop Express pe telefon Android accesează această adresă de pe Google Play. Pentru iPhone/iPad accesează aici App Store.

Lensa

Aplicația Lensa este o aplicație de editat poze gratuită care, folosind inteligența artificială, se concentrează mai mult pe îmbunătățirea aspectului feței din selfie.

Practic, cu această aplicație poți să retușezi fața și să elimini riduri, coșuri, pistrui, alunițe sau pete pentru a arăta mai bine în poze.

Nu trebuie să fii un profesionist în editare poze ca să folosești această aplicație: cu Magic Correction trebuie doar să te concentrezi pe realizarea fotografiei, apoi lași aplicația să îmbunătățească aspectul cu o simplă atingere a ecranului.

Două caracteristici foarte apreciate de utilizatori este schimbarea fundalului din poze cu o singură atingere și focalizarea subiectului din poză încețoșând fundalul.

Gratuit, cu aplicația Lensa poți să modifici 5 poze pe săptămână și în interfață sunt prezente reclame de publicitate.

Ca să modifici mai multe poze și să elimini publicitatea trebuie să cumperi un abonament.

Ca să instalezi aplicația Lensa pe Android apasă pe acest link. Pentru iPhone/iPad intră pe App Store aici.

Alte aplicații de editat poze gratis

Iată alte câteva aplicații gratuite pe care le recomand să le încerci.

Lumii

O altă aplicație de editat poze simplă și ușor de utilizat este Lumii.

Pentru a folosi Lumii, nu este nevoie să fii fotograf sau să studiezi un curs avansat de grafică, ușurința sa în utilizare face aplicația potrivită chiar și pentru cei care nu au mai folosit niciodată o astfel de aplicație.

Aplicația Lumii pune la dispoziție un număr mare de filtre și multe instrumente clasice de editare foto, cum ar fi redimensionare, decupare, rotire, adăugare de text și diferite efecte speciale.

În plus, cu aplicația Lumii poți să corectezi luminozitatea, contrastul, culorile și claritatea unei poze.

Aplicația este gratuită, dar unele opțiuni sunt disponibile doar contra cost.

Pentru instalare pe telefon accesează aici Magazin Google Play.

Retrica

Retrica este o altă aplicație de modificat poze gratis, care pune la dispoziție foarte multe efecte în stil Instagram.

În plus, cu Retrica se poate adăuga scris pe poze, astfel pozele devin un adevărat mesaj care apoi poate fi publicat pe Facebook sau trimis cu WhatsApp.

Retrica mai oferă și opțiunea de creare colaje de poze, astfel puteți să uniți mai multe poze într-una singură și să o decorați cu adezive (stickers), să adăugați rame și efecte speciale.

Un singur neajuns are aplicația Retrica: nu permite editarea pozelor deja prezente pe telefon, ci doar pozele create de aplicația în sine.

Aplicația de editat poze Retrica este gratis, fără reclame de publicitate în interfață și se poate instala de pe Magazinul Google Play sau App Store.

BeFunky

BeFunky este un faimos site, despre care am scris în articolul cu cele mai bune site-uri de editare poze online. În Magazinul Google Play este disponibilă și aplicația, astfel puteți să editați pozele voastre direct pe telefon.

Interfața este curată și intuitivă, imediat se înțelege ce aveți de făcut.

Instrumentele sunt organizate în două categorii: PHOTO EDITOR și COLLAGE MAKER.

În PHOTO EDITOR găsiți instrumentele de editare, începând cu cele de bază, cum ar fi decupare, rotire, contrast, umbrirea unei zone, adăugare de text și terminând cu unele efecte speciale și câteva instrumente de înfrumusețare. Instrumentele de editare sunt cu adevărat multe, capabile să satisfacă și pe cei mai exigenți utilizatori.

În COLLAGE MAKER puteți să creați colaje foto, adică să uniți unele fotografii într-o singură imagine, care poate avea diferite forme. După ce alegeți pozele care compune colajul puteți să adăugați pe colaj text, rame, elemente grafice și multe altele.

Pozele modificate se pot salva pe telefon sau online pe Instagram, Facebook sau diferite servicii de stocare în cloud.

BeFunky se poate descărca de pe Magazinul Google Play apăsând aici.

LightX Photo Editor

Cine caută o aplicație de modificat poze gratis și bună poate să încerce LightX, care pune la dispoziție numeroase funcții de editare și efecte speciale.

Printre funcțiile oferite de aplicația LightX evidențiez: eliminarea fundalului dintr-o poză, crearea de caricaturi (se elaborează și se distorsionează fața persoanei din poză), unirea a mai multor imagini în colaje (sunt prezente numeroase șabloane predefinite), adăugarea de rame, blurarea fundalului (focus), corectarea culorilor, aplicarea de efecte speciale și multe altele.

În plus, cu LightX se poate schimba culoarea într-o anumită arie, de exemplu un palton albastru poate deveni negru, se pot combina două poze într-una obținând efecte destul de neobișnuite și să îmbunătățiți aspectul feței din poză eliminând riduri, coșuri, cearcăne, să albiți dinții și așa mai departe.

Chiar dacă versiunea gratis prezintă unele limite (care pot fi eliminate cumpărând versiunea plătită), este o aplicație de editat poze bună și intuitivă, recomandată tuturor utilizatorilor, începători sau experți. Se poate instala de pe Google Play apăsând aici.

AirBrush

AirBrush este o aplicație de editare foto bogată în caracteristici, capabilă să realizeze orice fel de retușare importantă selfie-ului tău, pentru a fi perfect înainte să distribui poza pe rețelele de socializare.

Poți face poze direct din interfața aplicației, în timp ce filtrele le retușează automat în timp real; în mod evident, este posibil să o modifici și mai târziu dacă asta preferi.

Una dintre cele mai bune opțiuni pe care le oferă această aplicație este efectul „baghetă magică”, datorită căruia poți edita ușor fotografiile cu diferite filtre, cu o singură atingere.

Totuși, nu trebuie să uiți că ai și posibilitatea de a utiliza toate aceste instrumente individual și manual.

Vei putea face lucruri precum: albirea dinților, lărgirea ochilor, reducerea obrajilor, să elimini imperfecțiuni de pe față și multe altele. Toate acestea cu instrumente simple și ușor de utilizat.

După ce ai terminat de editat poza, tot ce trebuie să faci este să le salvezi în memoria smartphone-ului tău și, ca de obicei, le vei găsi imediat disponibile în Galerie pentru a fi partajate pe oricare dintre rețelele de socializare preferate.

AirBrush este o foarte bună aplicație de editare foto cu o interfață grafică simplă și intuitivă, astfel, chiar utilizatorii începători imediat vor înțelege cum funcționează.

Chiar dacă această aplicație este făcută în special a retușa selfie-uri, puteți să o utilizați cu succes pentru a edita orice alt tip de fotografie.

Ca să instalați aplicația AirBrush pentru Android apăsați pe acest link. Pentru iOS apăsați aici.

PhotoFunia

Despre PhotoFunia am scris în articolul cu cele mai bune site-uri de editare poze online, dar este disponibilă și o aplicație pentru Android, astfel puteți să folosiți toate efectele puse la dispoziție de site direct pe telefon.

Cu ajutorul aplicației PhotoFunia puteți să modificați pozele voastre schimbând fundalul, să adăugați fața voastră dintr-o poză pe alte corpuri sau să vă adăugați corpul în alte scenarii.

Puteți să vă adăugați fața într-un poster de filme, copertă de revistă, ziar, tablouri faimoase din muzee, scene cu personaje faimoase, să creați un colaj foto și multe altele.

Aplicația nu oferă instrumente de editare avansate, practic puteți doar să schimbați fundalul pozei cu unul distractiv. Ca să instalați PhotoFunia pe telefon de pe Magazin Play apăsați pe acest link.

PhotoMania

PhotoMania este una dintre cele mai simple aplicații de modificat poze, recomandată mai mult începătorilor și celor care au puțin timp la dispoziție ca să editeze pozele făcute cu telefonul.

Aplicația PhotoMania oferă gratuit peste 400 de efecte speciale și filtre, care vă îmbunătățesc automat pozele fără să fiți nevoiți să folosiți programe complicate.

Cu această aplicație se pot crea și felicitări virtuale pentru orice ocazie (zile de naștere, nunți sau orice eveniment) care apoi se pot distribui direct din aplicație pe principalele site-uri de socializare, cum ar fi Instagram, Facebook, Twitter și multe altele.

Pentru instalare pe telefon Android apăsați pe acest link. Pentru iPhone  și iPad apăsați pe acest link.

Lasă un comentariu